Recunoașterea limbii

Pentru a căuta în texte scrise în mai multe limbi de pe internet și din baze de date, este indicat să știți în ce limbă este scris respectivul fragment de text (propoziția sau paragraful). Programul de căutare poate sări astfel textele irelevante din alte limbi, sau poate tria rezultatele în funcţie de limba selectată.

Secțiunea lingvistică

Firma Linghea se ocupă de dezvoltarea instrumentelor lingvistice pentru peste 20 de limbi. Unele limbi pot fi recunoscute după literele specifice. În total, componenta detectează corect peste 30 de limbi europene și asiatice. 

Soluții pentru programe

Modulul Recunoașterea limbii lucrează cu un fragment de text de cel puțin câteva cuvinte. De aceea, cu cât textul pe care îl verificați este mai mare, cu atât precizia cu care programul va determina limba în care este scris textul va fi mai mare. Luați, de exemplu, cuvântul mine. Este corect și în franceză, și în engleză, și în română. Pentru a evita astfel de cazuri, vom folosi propoziții de 10-20 de cuvinte. Acestea ar trebui să fie suficiente pentru recunoașterea limbii. 

Funcții disponibile

  • Determinarea limbii din care provine textul dat.